Un ordin de merit recunoaște. Atât — și e mult. Dar recunoașterea se oprește exact acolo unde începe atelierul.
Ce face, de fapt, recunoașterea
Când o invenție primește o distincție acordată de specialiști, se întâmplă câteva lucruri concrete: numele inventatorului devine căutabil, un partener are un motiv să răspundă la e-mail, o universitate are un argument să deschidă o ușă, un jurnalist are un pretext să scrie. Recunoașterea nu e o ceremonie; e o formă de credit. Îi dă celui care a creat ceva capitalul cel mai greu de obținut la început: încrederea altora.
Dar creditul nu se transformă singur în produs.
Unde se oprește
Între o diplomă și un obiect care funcționează sunt lucruri pe care nicio distincție nu le poate furniza: o masă de lucru și un strung, câteva mii de euro pentru prima versiune urâtă a prototipului, un avocat care știe ce se depune și ce nu, șase luni din timpul cuiva care nu are altceva de făcut decât asta.
Sunt lucruri mici. Tocmai de aceea se pierd: nimeni nu construiește o instituție pentru ele.
Instituția care lipsește
În Europa, forma clasică pentru acest gen de nevoi are un nume — fundația academică. Nu e un premiu și nu e un fond de investiții. E o structură care ține laboratoare și ateliere de prototipare, finanțează etapa de proof of concept, publică, organizează școli și conferințe și — important — poate primi donații, poate crea întreprinderi sociale și poate încheia parteneriate cu universitățile și cu industria.
Diferența față de un ordin de merit e simplă: ordinul spune „această soluție merită văzută”. Fundația spune „hai să o construim, ca să poată fi văzută”.
De ce nu firma și de ce nu statul
O firmă poate face asta, dar are nevoie ca fiecare proiect să se justifice economic într-un orizont scurt. Prototipul urât din prima lună nu se justifică niciodată în felul acesta.
Statul poate face asta, și o face — prin programe naționale și europene. Dar procedura publică e proiectată pentru sume mari și riscuri mici, iar inventatorul individual, cu un brevet și fără instituție în spate, rareori trece de primul filtru administrativ.
Fundația stă exact în golul dintre ele: are răbdarea unui donator și viteza unei firme mici.
Cele două împreună
Un ordin care recunoaște, fără ca nimeni să construiască, produce diplome înrămate. Un fond care construiește, fără ca nimeni să recunoască, produce tehnologii orfane — bune, dar necunoscute, deci neadoptate.
Împreună închid un ciclu: recunoașterea aduce vizibilitate și parteneri; atelierul transformă ideea în ceva ce poate fi arătat; iar obiectul care poate fi arătat merită, la rândul lui, recunoscut.
Ordinul Inventatorilor și Inovatorilor Europeni face prima jumătate a acestui ciclu, și o face deliberat: nu finanțăm și nu producem. Dar nu credem că a doua jumătate ar trebui să lipsească — și discutăm, cu oameni din universități și din industrie, cum ar putea arăta în România o structură care să o acopere.