România inventatorilor: o tradiție de recuperat

Există țări care își cunosc inventatorii mai bine decât își cunosc campionii sportivi. România nu e încă printre ele — deși ar avea toate motivele.

O galerie pe care n-o mai privim

Traian Vuia a ridicat de la pământ, în 1906, un aparat mai greu decât aerul care a decolat exclusiv prin mijloace proprii. Aurel Vlaicu și-a construit avioanele cu mâinile lui. Henri Coandă a dat numele său unui efect aerodinamic studiat și azi în toate școlile de inginerie. Nicolae Paulescu a deschis drumul către tratamentul diabetului. Ștefan Odobleja a anticipat cibernetica. Iar lista continuă cu sute de nume mai puțin celebre — ingineri, chimiști, medici, agronomi — care au umplut de medalii saloanele internaționale de invenții.

Nu vorbim, deci, despre o țară fără tradiție. Vorbim despre o tradiție fără public.

Între muzeu și clasament

Paradoxul e dureros: aceeași țară care a dat această galerie de creatori apare astăzi în partea de jos a clasamentelor europene ale inovării. Explicațiile sunt multe — istorice, economice, instituționale —, dar una dintre ele e la îndemâna noastră: modelele. Un tânăr crește spre ceea ce vede onorat. Când inventatorii lipsesc din manuale, din presă și din conversația publică, drumul lor încetează să mai pară un drum.

Ce înseamnă să recuperezi o tradiție

Nu înseamnă nostalgie. Înseamnă trei lucruri foarte practice. Întâi, memoria: poveștile inventatorilor români spuse din nou, corect și viu, generației care azi își alege drumul. Apoi, continuitatea: recunoașterea publică a celor care inventează acum — pentru că tradiția nu e ce a fost, ci ce continuă. Și, în sfârșit, educația: cultura creației tehnice predată și exersată, nu doar admirată.

Rolul nostru

Ordinul Inventatorilor și Inovatorilor Europeni și-a asumat exact această misiune: să lege galeria trecutului de atelierele prezentului. În Jurnal vom spune poveștile; prin distincțiile ordinului vom onora prezentul; prin programele educaționale vom pregăti continuarea.

Pentru că o tradiție nu se păstrează în vitrină. Se păstrează în oameni — iar oamenii aceia trebuie văzuți.