Ordinul Inventatorilor și Inovatorilor Europeni
Am scris aici despre ce nu poate face un ordin de merit și despre veriga care se rupe între laborator și piață. Există, în mediul inventatorilor români, o propunere veche care încearcă să acopere exact acel gol: o structură națională dedicată creativității și transferului tehnologic.
Nu e propunerea acestui ordin și nu e o decizie luată de cineva. E o idee care circulă de peste un deceniu, în forme diferite, și care merită privită serios — inclusiv în privința motivelor pentru care astfel de structuri eșuează.
Ce ar face o asemenea agenție
Ideea, în forma ei recurentă, adună câteva funcții care astăzi nu au titular:
Inventarul. Nimeni nu știe, la nivel național, câte dintre brevetele românești valide au un prototip funcțional și câte au un producător interesat. Fără acest inventar, orice politică publică în domeniu se face pe ghicite.
Etapa de trecere. Finanțare mică și rapidă pentru proof of concept — sumele și termenele despre care am scris separat.
Punerea în legătură. Un inventator cu o soluție și o firmă cu problema pe care soluția o rezolvă se găsesc astăzi întâmplător, la saloane sau prin cunoștințe. Funcția de intermediere există în alte țări și are un nume: transfer tehnologic.
Partea educațională. Formarea profesorilor care ar preda creația tehnică, materialele, programele.
De ce agenție și nu altceva
Pentru motivul despre care am scris în articolul despre obstacole: un proiect al cărui sprijin e o persoană are durata de viață a mandatului acelei persoane. O instituție e mecanismul prin care o idee supraviețuiește oamenilor care au avut-o.
Argumentul e valabil. Dar nu e suficient, și e cinstit să spunem de ce.
De ce eșuează, de obicei, asemenea structuri
Istoria administrativă europeană e plină de agenții de transfer tehnologic care nu au transferat nimic. Cauzele se repetă:
Sunt evaluate după activitate, nu după rezultat. O agenție care raportează numărul de evenimente organizate și de parteneriate semnate poate funcționa zece ani fără ca o singură invenție să ajungă în producție. Dacă indicatorul nu e „soluții ajunse în folosință”, instituția va optimiza altceva.
Ajung să distribuie fonduri în loc să rezolve probleme. Odată ce o structură are buget, bugetul devine centrul ei de greutate, iar procedura de alocare înghite misiunea.
Nu au oameni care au făcut drumul. Transferul tehnologic e o meserie practică. O agenție condusă exclusiv de administratori va scrie proceduri excelente pentru un proces pe care nu îl înțelege.
Se suprapun peste ce există deja. În România există oficii de transfer tehnologic în universități, centre de inovare, structuri regionale. Unele funcționează. O agenție nouă care le ignoră adaugă un nivel, nu o soluție.
Ce ar trebui să conțină propunerea ca să merite susținută
Un indicator unic și verificabil, stabilit înainte: numărul de soluții ajunse la un utilizator real, an de an. Restul sunt detalii.
O clauză de dizolvare: dacă indicatorul nu e atins în cinci ani, structura se închide. Puține propuneri instituționale conțin așa ceva, și tocmai de aceea puține sunt credibile.
Personal cu experiență practică în ducerea unui produs de la desen la raft, nu doar în administrarea de programe.
Și o hartă onestă a ce există deja, cu explicația a ce anume nu poate fi făcut de structurile actuale.
Poziția noastră
Ordinul nu propune înființarea unei agenții și nu are competența să o facă. Ce putem face e ce facem: să spunem limpede unde se rupe lanțul, să recunoaștem public meritul celor care creează și să ținem deschisă discuția despre instituțiile care lipsesc — inclusiv despre riscurile lor.
O idee instituțională susținută necritic nu e sprijinită; e slăbită. Cea mai utilă contribuție pe care o poate aduce o comunitate de specialiști la o propunere de politică publică este lista onestă a felurilor în care ea poate eșua.